Un
proverb romanesc spune ,,mananci un sac de sare cu un om si tot nu-l cunosti",eu ma intreb ,dar pe noi insine - ne
cunoastem? Mi-am dorit mereu sa cunoasc mai bine persoanele de langa mine,prietenii,
dar niciodata nu mi-am pus intrebarea ,,cat de bine ma cunosc pe mine,….sau… pe
mine ma cunosc?Daca cineva mi-ar fi pus acesta intrebare cu un an in urma,as fi ras si as fi ripostat ,,cum sa nu ma cunosc, sau daca
nu ma cunosc eu – atunci cine!! Atunci, credeam ca ma cunosc, acum insa,pot sa
spun cu certitudine, ca am reusit sa ma
cunosc,sa-mi cunosc eul,sa stiu ce pot si ce vreau,sa stiu ce-mi place si ce nu
suport,dar mai presus de toate sa stiu ca fericirea mea depinde in primul rand
de mine si pot in acelasi timp sa o impart cu ceilalti.Am trait pana acum
legata la ochi, mecanic,asa cum facem multi dintre noi,iar cand ma gandesc la
tot ce-am lasat in urma,am senzatia ca o alta persoana a trait in locul meu.O
prietena imi spunea odata ca ,,problemele” fac parte din viata mea,daca nu as
avea asa de multe nu m-as simti bine,atunci am crezut-o,pentru ca indiferent cine(familie,prieteni,cunoscuti)
si ce problema avea de rezolvat – eu eram cea care trebuia sa le rezolve.Acum
stiu ca in primul rand trebuie sa-mi rezolv problemele mele si apoi sa-I ajut
pe ceilalti.Viata ne ofera foarte multe surprize,unele placute, altele mai
putin placute,important este ca dupa fiecare cadere,trebuie sa ne ridicam mai
puternici.Am invatat ca trebuie sa accepti tot ce-ti ofera viata,sa lupti pentru ceea ce
poti schimba,sa mergi mai departe atunci cand nu mai poti face nimic.Am luptat
cu doi ani in urma cand sora mea cea mica a fost diagnosticata cu cancer si
Dumnezeu ne-a ajutat si am castigat,la finele anului 2012 eram fericita ca
totul mergea bine,si-mi doream ca anul urmator sa fie mai bun, atunci am gresit,trebuia
sa ma multumesc cu ce aveam,dar ca orice om ma gandeam ca ,,dupa furtuna – vine
vreme buna”.Nu a fost asa, dimineata zilei de 16 ianuarie 2013,am primit un
telefon care mi-a schimbat viata,mi-a rasturnat intreg universul,nepotul meu de
26 de ani, baiatul surorii mele mai mari ,a avut un accident si a murit pe loc.Am
simtit cat de reala poate fi expresia
,,a-ti fugi pamantul de sub picioare”,am trait un an de zile precum un robot,am
fost in aceasta perioada,aici, cu voi,dar sufletul meu era in alta parte.Acum
pot sa va spun ,,Bine v-am regasit dragi prieteni,acum sunt aici ,cu voi”.Vreau
sa va multumesc tuturor,pentru ca aici,pe aceasta pagina,m-am simtit ,,acasa”.Multumesc
din suflet celor care stiu prin ce am trecut si au fost permanent alaturi de
mine.Va multumesc dragele mele surori!!!Va doresc tuturor sa fiti sanatosi, s-aveti
parte de tot ce va doriti si Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti!
